Regulament privind Anularea si Reprogramarea biletelor de calatorie

Regulament privind Anularea si Reprogramarea biletelor de calatorie

 

CAP.I ANULAREA

Art.1 Pentru a anula o rezervare telefonica se va suna la numarul +40745.380.000 si se vor mentiona numele si prenumele calatorului, numarul de telefon, data si ora plecarii in cursa, codul rezervarii, cat si motivul anularii.

Art. 1.1 In cazul anularii biletelor achizitionate online la care se solicita returnarea banilor, se trimite un email catre rezervari@transfero.ro in care se mentioneaza numele si prenumele calatorului, numarul de telefon, data si ora plecarii in cursa, codul rezervarii, cat si motivul anularii. Returnarea sumei aferente se face in termen de 30 de zile de la primirea emailului, in acelasi cont bancar ce a fost utilizat pentru achizitionarea biletelor.

Art. 1.2. Biletul de calatorie poate fi anulat incepand cu ziua emiterii si pana cu cel mult 6 ore inainte de data si ora plecarii. Restituirea sumei se va face prin virament bancar in contul calatorului in termen de 30 zile pentru biletele achiziţionate online. Pentru biletele achizitionate de la sediul Transfero, returnarea contravalorii se va face in baza unei cereri de returnare insotita de bonul fiscal si codul rezervarii, plata facandu-se in numerar. Pentru biletele achizitionate de la agenţiile partenere Transfero, returnarea contravalorii se va face la sediul agentiei de unde s-a achizitionat acesta. RETURNAREA BANILOR SE FACE DOAR PE BAZA BONULUI FISCAL, CAT SI A CODULUI REZERVARII.

Art. 1.3. In cazul in care se solicita anularea unui bilet de calatorie asupra caruia s-a intervenit cu modificari de data, ora sau ruta, nu se returneaza suma aferenta biletului de calatorie, in nicio circumstanta.

Art. 1.4. In cazul in care zborul se anuleaza cu mai putin de 6 de ore inaintea calatoriei, se poate restitui contravaloarea biletului, doar in baza dovezii de anulare de la compania aeriana. Aceasta trebuie trimisa pe e-mail la: rezervari@transfero.ro, dar nu mai tarziu de 12 ore de la anuntare.

Art. 1.5. Dreptul la rambursare biletelor nu se aplică în cazul în care Transfero poate dovedi că anularea sau întârzierea cursei a fost cauzată de condițiile meteorologice nefavorabile, de dezastre naturale majore, pandemii/epidemii sau orice alte aspecte care periclitează operarea în siguranță a serviciului de transport sau il anulează.

 

CAP.II REPROGRAMAREA

Art 2. Reprogramarea reprezinta modificarea datei de calatorie/orei pentru biletul cumparat, ce se poate realiza DOAR in limita locurilor disponibile pentru noua data ceruta.

Art.2.1. Reprogramarea se poate aplica asupra orei sau a datei de calatorie.

Art.2.2. Reprogramarea se mai poate aplica si rutei doar in cazul in care este gresit sensul. De exemplu: Tecuci-Otopeni se poate modifica in Otopeni- Tecuci si invers. Nu se poate insa, modificarea oraselor: Tecuci – Otopeni in Vaslui-Otopeni.

Art. 2.3. Asupra calatoriei se poate interveni cu modificari de data, ruta sau ora doar o singura data.

Art 2.4. Reprogramarile nu pot fi facute cu mai putin de 12 ore inainte de ora calatoriei.

Art 2.5. Reprogramarea se va face prin RESTITUIREA biletului vechi si emiterea unui nou bilet cu noua data de calatorie. Restituirea vechiului bilet si emiterea celui nou se va face si in sistemul de rezervari de catre agentiile emitente.

Art 2.6. În cazul unei întârzieri a zborului ce are ca urmare pierderea cursei de transfer, pasagerul va fi reprogramat pe urmatoarea cursă, gratuit și în limita locurilor disponibile. Refuzul pasagerului de a circula pe urmatoarea cursă, nu face compania responsabilă de returnarea banilor sau de reprogramarea cursei.

Art 2.7. Reprogramarea este posibila si in cazul biletelor online. In acest caz se reprogrameaza conform procedurii din Cap.II, urmand apoi eliberarea altui bilet de calatorie cu data si ora calatoriei actualizate.

Art 2.8. In cazul in care zborul se modifica cu mai putin de 6 de ore inaintea calatoriei, biletul de calatorie se poate reprograma pentru alta data si ora in limita locurilor disponibile. Reprogramarea se face doar in baza dovezii de anulare/modificare de la compania aeriana, trimisa pe e-mail la: rezervari@transfero.ro, dar nu mai tarziu de 12 ore de la anuntare.

Art. 2.9. Dreptul la reprogramare a calatoriei nu se aplică în cazul în care Transfero poate dovedi că anularea sau întârzierea a fost cauzată de condițiile meteorologice nefavorabile, de dezastre naturale majore, pandemii/epidemii sau orice alte aspecte care periclitează operarea în siguranță a serviciului de transport sau il anulează.

 

SC TRANSFERO TURISTIC SRL

30.01.2024